Despre falsul Nico si princartier.com

De curand am remarcat ca a reaparut un website pe adresa princartier.com, care pretinde a fi continuatorul blogului original, care a avut ultima postare intr-o fatidica zi de 21 septembrie 2010.

Initial m-am bucurat imens, am inceput sa citesc postarile, dar incet o indoiala mi-a cuprins sufletul.

Stilul autorului desi pare sa incerce se imite stilul inconfundabil al lui Nico, era totusi fals. Si atunci am inceput sa investigez si sa dezleg misterul.

Sa vedem ce s-a intamplat in ultimii aproape 14 ani:

21 septembrie 2010 – Nico posteaza ultimul post, “proba proba, 1 2 12, clitorisss, e cineva acolo?” dupa o lunga perioada in care posturile s-au rarit din ce in ce mai mult. O avalansa de comentarii incearca sa-l sustina, fara succes.

2010 – iulie 2017 – Siteul ramane online, dar fara nici o activitate noua. Presupun ca a fost platit in avans atat domeniul cat si hostingul. Ultima inregistrare cu vechiul site este aici.

Noiembrie 2017 – Domeniul expira si nu mai este reainoit. Este probabil cumparat de un sniper, posibil chinez, si afiseaza reclame la cialis si altele.
Din wayback machine: aici.

Martie 2019 – domeniul nu mai este reanoit de sniper, posibil a fost pus undeva la vanzare.

Noiembrie 2023 – Francisc Vasile cumpara domeniul si putin dupa il muta la un alt hosting, hosterion, un hosting de wordpress.

Evident ramane ipoteza ca Francisc sa fie adevaratul Nico, insa noul site nu are vechiul continut, si nici stilul nu corespunde. Francisc lucreaza in IT, are un blog personal foarte ok de altfel, dar nu imi pare a fi Nico.

Daca mai exista dubii as putea sa rulez un llm ca gemini cu tot vechiul blog ca context, si sa compar stilul.

Sursele investigatiei mele sunt:

complete dns history

whoxy

wayback machine

P.S. Daca doriti sa re-cititi opera lui Nico, o gasiti inca aici.

Semi tura de Jurilovca 6 – 7 Octombrie 2023

Anul asta a fost sarac, am mers doar intr-o tura si aia pe jumatate ratata de la Tulcea la Constanta.

Adica planul era asa, in realitate am mers de la Tulcea la Jurilovca si a doua zi, cand trebuia sa mergem pana la Constanta, am renuntat. De ce? O sa vedeti in continuare.

Am plecat de dimineata la 7 cu masina din Bucuresti, si cam pe la 10 depasisem Tulcea si cautam un loc unde sa intram in traseu. Initial in apropierea orasului erau cam multe masini, dar in final a fost relativ ok.

Vremea a fost misto, soare si nu prea cald dar .. exista un motiv pentru care Dobrogea e plina de eoliene: bate vantul. Si in ziua aia batea foarte tare si in general din fata.

Traseul a fost de 40 si ceva de km, iar prima jumatate chiar a fost dificila din cauza vantului. Ultima parte a fost mai mult o coborare pe langa Razelm si a fost mai protejata cumva de dealuri.

Caini nu au fost, nici chiar prin sate si asfaltul era de o calitate foarte buna.

slow motion cu asfaltul

Pe drum au fost zone foarte misto, fara trafic.

Spre seara am ajuns la Jurilovca unde ne-am cazat la o pensiune misto, cu vedere la lac.

A doua zi planul era sa mergem spre Corbu si apoi Navodari si Constanta.

Insa dupa 15 km de luptat cu vantul din fata am decis sa renuntam si ne-am urcat in masina. SI cam asta e fost. Mai jos e filmul facut cu goproul.

Tura de longboard 8 (de piraterie)

Dupa o pauza de 2 ani din cauza dictaturii sanitare, anul acesta am re-organizat tura de longboard clasica, de la Calarasi la Vama.

Cam in aceeasi perioada, in jurul lui 1 mai. Asta s-a chemat cica de piraterie, ce suntem pirati in pula mea, downloadam de pe filelist.

S-a plecat cu trenul de data asta, ajungand cam pe la aceeasi ora dar mai relaxat in Calarasi, dupa care am fost lenesi si am luat niste taxiuri pana la bac.

Vremea a fost pe ansamblu buna, nu a plouat si nici foarte frig nu a fost.

Dupa ce am trecut Dunarea am luat-o ca de obicei la talpa, asfaltul din prima zi fiind ceva mai bun fata de alti ani.

Am ajuns in final la locul de camping in jur de 5 – 6 dupa amiaza, si ne-am dus sa cumparam de mancare si baut din satul vecin.

Unii dintre noi mai saraci au ramas cu gauri in talpa.

A doua zi am inceput ca de obicei cu urcarea dealului, si am continuat oprindu-ne la variate birturi in sate pentru re-improspatare.

Eventual am dat si peste renumitele dealui pe care ne-am tras intr-un mod foarte elegant.

In final am ajuns la al doilea camp, intr-o locatie care am mai vizitat-o in trecut, in padure.

Insa unii dintre noi s-au dus dupa pizza in orasatul vecin.

In ultima zi, a fost cam ca de obicei, nimic special, gen ne-am dat.

Aici ar fi fi filmele care le-a facut goproul meu:

Ziua 1

Si ziua 2